Dacă dorești să te antrenezi alături de alți alergători, hai cu noi în alergare la turele săptămânale Alergotura. Acestea sunt GRATUITE, nu implică taxe, contribuții sau cotizații. Nici măcar nu e necesar să fii membru Alergotura, ci doar să îți placă să faci mișcare.
(*Totuși, doar accesul pe Baza 1 a UPT este condiționată de deținerea legitimației de club Alergotura.)
Calendarul turelor Alergotura îl poți afla de aici:
https://www.facebook.com/Alergotura/events
https://alergotura.ro/events/categorie/ture-saptamanale/
Mai mult chiar, în perioada 15 iulie – 13 octombrie 2024, dacă ai zece participări la turele săptămânale, poți obține o înscriere gratuită la Timișoara City Marathon powered by Universitatea Politehnica Timișoara!
Ne spunem Alergotura pentru că am început să alergăm câte o tură sau două, undeva prin oraș, alături de prieteni și cunoștințe. Credem că alergarea este precum un medicament: unii îl folosim ca să scăpăm de kilogramele în plus, alții de stres, alții pentru modelarea armonioasă a trupului. Vestea bună este că alergarea le aduce pe toate!